CUPRINS¹, (I 2, II 1) cuprinsuri, s. n. I. 1. Conținut. Cuprinsul cărții. 2. (Cu determinări în genitiv) Întindere, suprafață. Se-ntoarse din poartă, se uită lung la cuprinsul ogrăzii părintești, își trecu ochii asupra merilor, asupra păpușoilor grași semănați de el astă-primăvară. CAMILAR, TEM. 152. Era o zi senină și soarele lumina cuprinsul întunecat al morii, pătrunzînd prin crăpături în suluri de raze. ANGHEL-IOSIF, C. L. 26. N-o lăsă tatăl său în aretul (cuprinsul) grădinii aceleia. RETEGANUL, P. V. 68. ♦ Spațiu înconjurător. În liniștea mare a cuprinsurilor s-a auzit în depărtare sunînd ploaia. SADOVEANU, N. F. 64. Dorm încă vietățile cuprinsului. Numai ciocîrlanii, mai harnici, pășesc mărunțel pe marginea șanțului. VLAHUȚĂ, O. AL. I 125. Din larg cuprins de multe zări Nuntași din nouăzeci de țări S-au răscolit. COȘBUC, P. I 55. ♦ (Învechit) Loc; ținut. Vino, dar, de ai răbdare și ascultă să-ți descriu Un cuprins unde-ntîmplarea astăzi voiește să fiu. ALEXANDRESCU, P. 53. II. (Învechit, în forma coprins) 1. Stăpînire. Aleodor întinse coprinsul său și peste moșia lui Jumătate-de-om. ISPIRESCU, L. 48. ♦ (Concretizat) Proprietate. Într-o zi... o porni spre partea moșiilor zînei și, intrînd în coprinsurile ei, se abătu din cale. POPESCU, B. IV 53. Spun d-un nobil oarecare Ce avea coprinsuri, stare. PANN, P. V. III 40. 2. Curte întărită a unui castel. Au spart porțile de la al doilea coprins. NEGRUZZI, S. III 370 – Variantă: (învechit și popular) coprins s. n.