CURGE (curg) vb. intr. 1 A mișca în direcțiunea povîrnișului (vorb. de lichide): are să mai curgă apă pe gîrlă 👉 APĂ; Și ploaia curge batjocoritoare Pe sdrențe vechi (VLAH.); Ⓟ: dacă nu curge, tot pică dacă nu e mult, tot mă aleg cu ceva: deși leafa mea nu e vre-o treabă mare, dar de nu curge tot pică (I.-GH.); Ⓕ: curgea graiul din gura lui ca mierea (ISP.) ¶ 2 A veni grămadă din toate părțile, a năpădi: pe cînd curgeau pe sensurile Dunării puhoaiele de barbari (VLAH.); cum se auzi de această hotărîre a împăratului, începură a ~ la pețitori (ISP.); din crăngile copacilor încep săgețile să curgă (VLAH.); au început a ~ furnicile cu droaia (CRG.); foile de zestre curgeau de la fel de fel de împărați (ISP.); Ⓟ: capul să trăiască, că belele curg 👉 BELEA ¶ 3 A picura, a se rostogoli pe obraz: îi curgeau lacrămile cît pumnul; se trudiră de curgeau sudorile de pe ei ca bobul (ODOB.) ¶ 4 A circula: sîngele curge în vinele noastre; Ⓕ: viață nouă curgea prin vine (GN.) ¶ 5 Ⓕ A face să curgă sînge, a fi pricina unui războiu, unei încăerări sîngeroase ¶ 6 A lăsa să iasă afară lichidul: vasul, oala, butoiul curge ¶ 7 Ⓕ A se revărsa: porțile zilei se deschid și, în valuri, curge lumina pe văi (VLAH.) [lat. currĕre].