curmá, curm, v.t.r. 1. A tăia de-a curmezișul. 2. A (se) frânge, a (se) rupe. – Cf. alb. kurmue (DEX, MDA); cuv. autohton, cf. alb. kurmue, din i.-e. *sker-, *ker- „a tăia”, sau *skeu- „a tăia, a desface, a răzui, a scurma” (Russu). ■ Cuv. rom. > ucr. kurmej „ștreang făcut din câlți”, scr. kormen (Russu).