CÎiNE, cîini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor domesticit și folosit pentru pază, vînătoare etc. (Canis domesticus). ♦ Expr. A trăi ca cîinele cu pisica sau a se mînca ca cîinii = a trăi în certuri, în dușmănie. A tăia frunză la cîini = a trîndăvi. A trăi ca cîinele la stînă = a trăi bine. Nu e nici cîine, nici ogar = nu are nici o trăsătură distinctivă. Nu-i numai un cîine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Cîinele care latră nu mușcă = cel care face multă gălăgie nu e primejdios. Viață de cîine = viață grea, lipsită de satisfacții. Umblă cîinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e belșug. ♦ Fig. Nume dat unui om rău, hain. 2. Compuse: cîinele-mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); cîinele-mic = numele unei constelații boreale, situată între Hydra și Orion; cîinele-mare = specie de pește de mare cu pielea foarte tare (Acanthias vulgaris); cîinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cîrlig chitinos la unul dintre capete. [Pr. și: (reg.) cîne] – Lat. canis.