CÎNTĂTOR I. adj. verb. CÎNTA. Care cîntă: pasăre cîntătoare ¶ ¶ C. NECÎNTĂTOR. II. sm. 1 Cel ce cîntă, cîntăreț: cu capul așezat pe labele de dinainte, zăcea privind la ~ (SLV.) ¶ 2 📆 Pe la ~i, aproape de ziuă, cînd cîntă cocoșii: adese-ori, noaptea, pe la ~i, se aud bocete în pădure (GN.). III. CÎNTĂTOARE sf. Tr.-Carp. Bocitoare.