CÎRCOTĂ, cîrcote, s. f. Neînțelegere, ceartă, pricină, gîlceavă. Cîrcote și... răutăți iscodesc femeile vecinilor. SADOVEANU, D. P. 117. Cîștigase [boi erul]... cu cîrcota și cu mita vechea judecată ce avea cu dîrjii moșneni de la Toroipanu. M. I. CARAGIALE, C. 90. În țara de jos, tihnă. Negoțul se petrece fără cîrcotă. DELAVRANCEA, A. 22. ◊ Expr. A intra (sau a se băga) în cîrcotă (cu cineva) = a ajunge la ceartă, a se certa (cu cineva). Ce făcuși, jupîne, de intrași în cîrcotă cu boierii? PAS, Z. III 186. Ce sînt dușmanii dumitale?... N-or fi boieri?... Că de! drept să-ți spun, cu boierii în cîrcotă nu mă bag. CARAGIALE, O. III 41.