CĂINA (-nez), ‼ CĂlNI (-nesc) I. vb. tr. 1 A compătimi: căina bieții boi, că nu fuseseră adăpați de o zi și jumătate D. -ZAMF. ¶ 2 A tîngui, a jeli, a boci: după ce ne-a căinat și ne-a plîns bunica după obiceiul ei CRG.. II. vb. refl. A se jeli, a se tîngui, a se boci: au început a se văiera și a se ~ strigînd în gura mare SB.; de ce-te căinești, băiețele, și te amărești? ISP. [vsl. part. kajanŭ < kajati se].