CĂLCĂTOR I. adj. verb. CĂLCA. Care calcă (în toate înțelesurile). II. CĂLCĂTOR sm. 1 Cel ce calcă: ~ de legi; ~de jurământ ¶ 2 Lin în care se calcă strugurii (🖼 743) ¶ 3 🔧 Scîndurica de sub scaunul de doage, numită și „tălpigă” pe care dogarul pune piciorul cînd lucrează doagele ¶ 4 pl. ⛓ Scîndurelele pe care țesătoarea pune picioarele ca să schimbe ițele; numite mai adesea „iepe” sau „tălpigi” (👉 RĂZBOIU). III. CĂLCĂTOARE sf. 1 Vas în care se calcă strugurii, numit și „jghiab” ¶ 2 Scîndura pe care olarul calcă lutul cu picioarele. IV. CĂLCĂTOREASĂ sf. Femeie care calcă rufele [lat. calcatorius, -a, -um].