CĂPEȚEL¹ (pl. -ele) sn. 1 Căpătîiu, capăt mic, bucățică (rămasă, ruptă sau tăiată din ceva): în clondir se stinge ~ul de lumină EMIN.; găsesc pe Moș Vasile ... ciugulind ... un ~ de ață de pe macat VLAH. ¶ 2 Olten. Băn. Colac rotund sau oval, la mijloc cu o cruce, ale cărei brațe sînt înflorite cu pistornicul; se împart mai adesea la praznice, în Sîmbăta morților, etc. ¶ 3 Olten. Trans. Căpețeală [lat. capĭtium + suf. -el].