CĂPIA, Mold. Bucov. CĂPCHIA (-iez) vb. inlr. 1🐑 🐕 A se bolnăvi de o boală de creier, de pe urma căreia oile se învîrtesc necontenit pe loc, cu mișcări convulsive, pînă amețesc: Să spargă o beșicuță ... din care pricină capie oaia DRĂGH. ¶ 2 Fig. familiar A se sminti, a înnebuni (vorb. de oameni).