DEPLINĂTATE s. f. Faptul de a fi deplin; desăvîrșire, perfecțiune, plenitudine. Cum să-ți explic?... Numai cine iubește drept și cinstit simte deplinătatea unei asemenea bucurii. D. ZAMFIRESCU, R. 132. După două săptămîni de grăunțe și de săceală, Pisicuța – așa o botezasem pe iapă – reintrase în deplinătatea formelor alese. HOGAȘ, M. N. 10. Unitatea de caracter și punerea ei în evidență formează frumusețea și deplinătatea tipului lui Levante. MACEDONSKI, O. IV 73.