DERBEDEU, derbedei, s. m. Om fără căpătîi, om de nimic; pierde-vară, haimana, vagabond. Ai avut dreptate să te gîndești c-ar fi niște lotri și niște derbedei. SADOVEANU, Z. C. 83. Grădina era aproape pustie. Numai cîțiva derbedei dormitau ici și colo, pe capete de bănci. IBRĂILEANU, A. 84. Umbli haimana pe poduri cu derbedeii. FILIMON, C. 82.