DESFOIA, desfoi, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge, a lăsa să cadă petalele unei flori. Grădinile albe, crengile desfoind albele flori afînate... toate, erau toate ca în vacanțele de altădată. C. PETRESCU, O. P. II 32. Vîntul... desfoaie blînde flori. ALECSANDRI, P. A. 132. 2. Refl. (Despre flori, boboci) A înflori, a se deschide. (Fig.) Pe gură-i se desfoaie Dulce rază-mbobocită. ALECSANDRI, P. A. 192. ◊ Tranz. (Poetic) Tristețe-n mine iarăși bobocii ți-i desfoi. STANCU, C. 85.