DEZNĂDEJDE, (rar) deznădejdi, s. f. Stare sufletească apăsătoare a omului care nu mai are nici o nădejde; desperare. [Oltul] e tot una cu tristețile, bucuriile, deznădejdile și îndîrjirile unui întreg ținut de țărani ardeleni. BOGZA, C. O. 263. Mă simțeam abătut pînă la deznădejde. M. I. CARAGIALE, C. 43. Acela ce se omoară de deznădejde ar fi putut face mult bine puindu-și viața în primejdie [pentru frații săi]. BĂLCESCU, O. I 353.