DIJMĂ, dijme, s. f. Dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale, percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcți; (mai târziu) formă de rentă funciară feudală, care consta în cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată. – Din sl. dižma.