dósnic, -ă, dosnic, -e, adj. 1. Retras, izolat, îndepărtat. 2. (în expr.) Dosnicu de către Soare = Luna: „Mai bine eu că m-oi fa / Un dosnic de cătă Soare. / Cât îi umbla lumea mare / Pă mine nu mi-i afla-re. / Când îi fi la răsărit, / M-oi întoarce la sfințit” (Antologie, 1980: 232). 3. Om tăcut, nesociabil; mut. – Din dos „spate” + suf. -nic (Scriban, DEX, MDA).