duĭúm n., pl. urĭ (turc. doĭum, pradă, belșug, saț). Vechĭ. Mulțime de captivĭ tîrîțĭ în robie (jaf, pradă, plean). Mulțime mare în general: duĭum de soldațĭ, de vite. Duĭumu oștiĭ, grosu armateĭ. Azĭ. Cu duĭumu (saŭ și duĭum, adv.) droaĭe, în număr mare: veneau caliciĭ cu duĭumu.