dubală, s.f. – (reg.) 1. Tăbăceală, argăseală. 2. Soluție (din scoarță fiartă de arin) pentru argăsit pieile sau pentru vopsit lâna (Stoica, Pop, 1984). – Din ucr. dubilo (Scriban); din dubi + suf. -eală (Șăineanu, DEX, MDA).