dumesnicie sf [At: ASACHI, S. L. II, 110 / V: dom~ / Pl: ~ii / E: dumesnici + -ie] (Înv) Domesticire.

DUMESNICIE s. f. (Învechit) Stare în care se află un animal domestic, însușirea de a fi domestic. (Atestat în forma domesnicie) Înlesnirea cu care prinseră această pasăre, domesnicia și neînspăimîntarea ei... făcură ca ostașii să privească această întîmplare ca o minune. BĂLCESCU, O. II 105. – Variantă: domesnicie s. f.

DUMESNICIE s. f. (Înv.) Starea în care se află un animal domestic, însușirea de a fi domestic. [Var.: domesnicie s. f.] – Din dumesnic + suf. -ie.

dumesnicíe f. (d. dumesnic). Vechĭ. Domesticitate.

domesnicie sf vz dumesnicie

domesnicie f. stare domesticită, blândețe: domesnicia acestei păsări BĂLC.