*empiréŭ n., pl. ee (fr. empyrée, pin schimbare de sufix d. lat. empýrius, vgr. empýrios, înfocat, aprins, vorbind de cer, d. pyr, foc). După uniĭ vechĭ filosofĭ, partea cea maĭ înaltă a ceruluĭ, ocupată de focurile eterne, de stele. În teologia creștinească, ceru, locașu fericiților. Adj. Ceru empireŭ. V. elisiŭ și paradis.