FEREASTRĂ, ferestre, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată, lăsată în peretele unei clădiri, al unui vehicul etc. pentru a permite să intre aerul și lumina; ansamblu format dintr-un cadru fix și din cercevele în care se fixează geamuri; ansamblu format din această deschizătură împreună cu cercevelele care o încadrează și cu sticlă fixată în cercevele. ♦ Fereastră oarbă = adîncitură în perete, de forma unei ferestre, constituind un motiv arhitectonic. ♦ Expr. A arunca banii pe fereastră = a cheltui fără socoteală, a fi risipitor. 2. Locul în care se întîlnește un puț de mină cu o rampă subterană. 3. Fig. (Fam.) Oră neocupată, intercalată între două ore de curs în programul zilnic al unui profesor sau al unui student. [Var.: fereastă s. f.] – Lat. fenestra.