focău a [At: ȘINCAI, HR. II, 321/34 / Pl: ~ăi / E: mg fakό cf foacă] (Trs; d. cai) De culoare galbenă.

focăŭ, V. făcăŭ.

2) făcăŭ și focăŭ adj. m. (ung. fakó). Trans. Pămîntiŭ, întunecat, negricĭos: e cam focăŭ la față. Despre oĭ, cu lîna gălbuĭe întunecată.

focău, focăi, s.m. (reg.) cal de culoare galbenă; foacă.

focắu, (facău), adj. (reg.) 1. De culoare sură. 2. De culoare roșu-gălbui. – Din magh. fakó „incolor, șters” (Scriban, MDA).

focău, (facău), adj. – (reg.) De culoare sură (ALR, 1956: 276). De culoare roșie ce bate spre galben. – Din magh. fakó „incolor, șters” (Scriban, MDA).

focău, (facău), adj. – De culoare roșie ce bate spre galben. – Din magh. fakó.