FUGI (fug) vb. intr. 1 A se depărta iute, alergînd, dintr’un loc, spre a scăpa de cineva, de teama unei primejdii, etc.; a alerga: ~ din casa părintească; ~ dinaintea vrăjmașului; ~ din închisoare; Fig.: fuge de-i iese sufletul, fuge ca și cînd ar fi scăpat din pușcă, fuge de-și scoate ochii, fuge de scapără pietrele, fuge mîncînd pămîntul, fuge ca vîntul ¶ 2 A căuta să scape, a se feri: de jurămînt să fugi, măcar de vei avea să juri și drept PRV. -MB.; de spovădanie fugi ca dracul de tămîie CRG.; fugi de cei răi!; de ce fugi, nu scapi ZNN. ¶ 3 A trece iute pe dinaintea ochilor: copacii, casele fug, se șterg ca niște năluci în urma noastră VLAH.; case, plute bătrîne ... toate fug și s’afundă în urma ei DLVR. ¶ 4 A trece iute: cum fuge vremea! VLAH. ¶ 5 A-i ~ ochii, a nu-și mai putea lua ochii, a sorbi cu privirea: îi fugea ochii de-atîtea străluciri CRG. ¶ 6 A-i ~ somnul, a-i trece somnul, a nu putea dormi: cui nu i s’a întîmplat să cază de somn ... și îndată ce se pune în așternut, să-i fugă somnul? GN. ¶ 7 Fugi de-acolo! sau fugi încolo! expresiune de neîncredere, cînd nu ni se par de crezut cele ce ni se spun [lat. vulg. fugīre < clas. fugĕre].