fâsăire sf vz fâsâire

fâsăi v vz fâsâi

fâsâi [At: LB / V: (Trs; Ban) ~săi, fâșăi, (Mol; Buc) fosăi / Pzi: fâsâi, (reg) ~esc / E: fâs] 1 vi (D. gaze sub presiune) A produce un zgomot șuierător și surd la ieșirea printr-un orificiu strâmt. 2 vi (Buc; pex) A produce un zgomot slab. 3-4 vir (Pfm; d. ființe) A da vânturi fără zgomot. 5 vi (D. ființe) A scoate (pe nas) sunete șuierătoare. 6 vi A produce un sunet asemănător celui pe care-l face apa când începe să fiarbă. 7 vi (D. lemnele verzi puse pe foc, d. un obiect încins în contact cu apa) A produce un sunet șuierător, caracteristic emisiunii de aburi. 8 vi A pronunța peltic consoanele siflante. 9 vi A nu putea pronunța bine pe „s”. 10 vi (Reg) A pălăvrăgi. 11 vi (Îvp; fig; d. lucrări) A merge încet. 12 vr (Îe) S-a fâsâit! Exprimă convingerea vorbitorului că momentul oportun pentru a întreprinde ceva a trecut.

fâsâire sf [At: DA / V: ~săi~ / Pl: ~ri / E: fâsâi] 1-8 Fâsâială (1-8).

fosăi vi vz fâsâi

FÎSÎI, FOSĂI (-sîiu, -ăiu, -ăesc) vb. intr. 1 A face un sgomot ca acela pe care-l produce aerul suflat cu putere prin nări: gînsacul fîsîie cînd se apropie cineva de gîște PAMF.; călugărul fosăind întinse un lăvicer pe laviță VLAH. ¶ 2 Se zice despre sgomotul pe care-l produc aburii ce ies dintr’un lemn ud băgat în foc sau din apa în care s’a băgat un fier tare încălzit [onom.].

❍FOSĂI 👉 FÎSÎI.

FÎSĂI vb. IV v. fîsîi.

FÎSÎI, fîsîi, vb. IV. Intranz. 1. A produce un zgomot șuierător și surd întocmai ca pronunțarea prelungită a sunetului «f». Se auzea cum fîsîie gazul cu putere. 2. (Despre ființe) A sufla (pe nas) cu putere, a scoate (pe nas) sunete șuierătoare. Gîsca fîsîie cînd cineva se apropie de pui. ◊ Tranz. Oftă bătrînul Senică fîsîindu-și vorbele printre gingiile goale. CAMILAR, N. II 292. – Variantă: fîsăi (REBREANU, R. II 65) vb. IV.

FÎSÎIRE, fisîiri, s. f. Acțiunea de a fîsîi.

A FÂSÂI fâsâi intranz. 1) (despre gaze ieșite sub presiune printr-un orificiu strâmt) A produce un zgomot șuierător și înăbușit; a face „fâs”; a sfârâi. 2) (despre ființe) A produce sunete șuierătoare caracteristice. /Din fâs + suf. ~âi

făsăì v. 1. a sforăi (din nas); 2. se zice de sgomotul ce fac în foc lemnele umede. [Onomatopee].

fîsîĭ, a -í v. intr. (imit. înrudit cu vgr. physáo, suflu). Se zice despre sunetu pe care-l face un gaz ĭeșind pintr’un loc strîmt fără să explodeze saŭ de sunetu pe care-l face gîsca cînd îșĭ apără bobociĭ saŭ de un om căruĭa ĭ-au căzut dințiĭ și nu maĭ poate vorbi bine. V. fosăĭ.

fâsâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. fâsâi, 3 fâsâie, imperf. 1 fâsâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să fâsâi, 3 să fâsâie

fâsâire s. f., g.-d. art. fâsâirii; pl. fâsâiri

fâsâi (a ~) vb., ind. prez. 3 fâsâie, imperf. 3 sg. fâsâia; conj. prez. 3 să fâsâie

fâsâire s. f., g.-d. art. fâsâirii; pl. fâsâiri

fâsâi vb., ind. și conj. prez. 3 fâsâie, imperf. 3 sg. fâsâia

fâsâire s. f., g.-d. art. fâsâirii; pl. fâsâiri

fâsâesc, -sâe 3, -sâiam 1 imp.

fâsâi, fâsâi v. r. 1. a se dezumfla. 2. a dezamăgi, a nu se ridica la nivelul așteptărilor. 3. a-și pierde calitățile inițiale.

FÂSÂI vb. 1. v. șuiera. 2. v. sâsâi. (Lemnele ~ în sobă.) 3. (reg.) a forcoti. (Un obiect înfierbântat aruncat în apă ~.)

FÂSÂIRE s. v. fâsâitură.

FÎSÎI vb. 1. a sîsîi, a șuiera. (Șerpii ~.) 2. a sîsîi. (Lemnele ~ în sobă.) 3. (reg.) a forcoti. (Un obiect infierbîntat aruncat în apă ~.)

FÎSÎIRE s. fîsîială, fîsîit, fîsîitură.