făcătúră, făcături, s.f. (mag.) Fermecătură, vrajă; boboană, măietură: „Femeia bolnavă de făcătură întoarce marț sara blidele care le are pusă în cuie și zâce: Io nu-ntorc blidu', / Că-ntorc făcătura, / Ce-i făcută asupra mea” (Bilțiu, 2015: 291). – Din face + suf. -ătură (Scriban, DEX, MDA).