FĂRÎMIȚA, FĂRIMIȚA, FIRIMIȚA (țez) vb. tr. și refl. A (se) fărîma mărunt, a (se) preface în mici fărîme: o să ’ntoarcă mereu glia, s’o fărîmițeze și s’o adune LUNG.; le-o firimița în bucățele mici BR. -VN. [fărîmiță].