FĂRĂ¹ conj. 1. (Urmat de o propoziție circumstanțială de mod sau de un infinitiv care îi ține locul; are valoarea unei negații) Gingașa copilă ceti răvașul. . . fără să verse măcar o lacrimă (NEGRUZZI). ♦ (Urmat de o propoziție concesivă sau de un infinitiv care îi ține locul) Deși nu. . . Fără să fie desăvîrșit, e mulțumitor. 2. (Reg.; după negație, cu sens adversativ) Ci, dar. Nici mă iubești, nici mă lași, Făr-numai necaz îmi faci (JARNIK-BÎRSEANU). ♦ (Înv.; adverbial) Decît, (în) afară de, exceptând pe. . . Alți boieri. . . nu se aflară, fără numai Preda Buzescu (BĂLCESCU). – Lat. foras « afară ».