făurár, s.m. 1. Fierar. 2. (pop.) Luna februarie: „Fost-o și tata morar / În luna lui făurar” (Bârlea, 1924, II: 292); „Și voiu ave a face în luna lu' făurar 11 dzile întunericu mare” (Codicele de la Ieud, 1630). ■ Din punct de vedere agricol, luna februarie (dar și ianuarie) corespunde cu perioada numită „pe vremea gunoiului” (Faiciuc, 2008: 253). – Lat. febr(u)arius (DEX, MDA) (< februa, februm, festivalul de purificare a caselor și a câmpurilor; lucrurile vechi din case erau aruncate, iar terenurile agricole erau pregătite pentru însămânțările de primăvară).