gógă, gogi, s.f. 1. Conducătorul ceremonialului ghicirii ursitului (la Vergel). 2. Personaj imaginar; „o ființă urâtă, cu cap de dihanie, cu labe lungi, ochii mari, gura mare și largă și dinți mari” (Corpus, 2004: 152). 3. Sperietoare de noapte pentru copii: „Copiii mici, când plâng, pentru ca să se liniștească, sunt amenințați cu goga, cu tete, cu popa…” (Corpus, 2004: 40). 4. (în expr.) A sta gogă = a sta pe vine. ■ (onom.) Gog(a), nume de familie în jud. Maram. – Cuv. autohton (Philippide, Rosetti), cf. alb. gogë „bau-bau”.