górnic, gornici, s.m. 1. Paznic, pândar: „În joile dintre tunuri, nu era slobod să speli, nici să meri cu carul. Erau gornici care păzau și, dacă te prindea, rămâneai fără căruță” (Bilțiu, 2009: 152). 2. Pădurar: „Și eu, mândrucă, m-oi fa / Un gornicel hireșăl” (Bârlea, 1924: 57). ■ (onom.) Gornic, nume de familie în jud. Maram. ■ În zonele Chioar și Codru. – Din sl. *gorǐnikǔ (< sl. gora „munte, pădure”) (Scriban, DER, DEX).