grúi¹, gruiuri, (gruiman), s.n. Pisc de deal; colină, movilă: „Eu mi-s floare de pe grui / Și nu-s sâla nimănui” (Memoria, 2001: 99). ■ (top.) Gruimane, fânațe în Lăpușul Românesc; La gruimane, deal în Groșii Țibleșului, Inău (Vișovan, 2008); Grui, deal în Lăpușul Românesc; Gruieta, deal în Vișeul de Sus (Mihali, 2015: 93); Gruiu Lung, cătun contopit cu Borșa (a.d. 1956). ■ (onom.) Gruia, Gruianu, Gruieț, nume de familie în jud. Maram.: „Domnu are un fecior / Și îl cheamă Gruișor” (Memoria, 2001: 104). – Lat. grunnium „rât de porc” (Candrea, după DER; Scriban); din lat. grunnire „a grohăi” (Scriban, DER); cuv. autohton, fără corespondent în albaneză, de la rad. *guer „munte” (Russu, 1981); din tracicul *goroneum, din rădăcina *gor-, ca și sl. gora „pădure” (Pascu, după DER); et. nes., cf. lat. grunnium (MDA). ■ Cuv. rom. > magh. guruj (Bakos, 1982), ucr. gruny, chruny (Miklosich, după DER), ceh. grun (Meyer, după DER).