grunz, grunji, s.m. 1. Bucată dintr-o materie sfărâmicioasă. 2. Bulgăre: „Pună-n scaldă grunz de sare” (Calendar, 1980: 111). – Cuv. autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. grundë, krundë „tărâțe”, din rad. i.-e. *grund- > rom. grunz, refăcut după pluralul grunzi (Russu, 1970).