grunț, zgrunț și grunz n., pl. urĭ (vgerm. gruzzi, ngerm. grütze, grunț, grăunte, grand, nisip; vsl. gruda, glodurĭ, noroĭ brăzdat de roate și uscat orĭ înghețat; litv. grúdas, grăunte, gródas, glodurĭ, lat. grando, grindină, alb. grudă, ung. göröngy, bulgăre. Bern. 1, 357; Wld. grando și rudus. V. grăunte, glonț, gresie, grind, glod și îngrunzesc). Grăunte, gránul, sfărmătură (de sare nedisolvată în mîncare, de cafea nerîșnită bine în infuziunea de cafea ș. a.). Pl. Asperitățĭ („glodurĭ”) pe o suprafață (pînză, părete, drum): omătu muĭat începea să înghețe ĭar în grunzurĭ aspre (Sadov. VR. 1911, 7, 6). Încrețitură la marginea opinciĭ: a face grunzurĭ opinciĭ. Loc pilit pe fer ca să se prindă maĭ bine cositoru saŭ alt metal lipit. – În Munt. pl. m. grunjĭ, asperitățĭ, glodurĭ: nu călca pin grunjĭ! V. scrunțar.