gutâi, (gutui), s.m. – (bot.) Pom fructifer cu fruncte galbene, mari, acoperite cu puf și cu miezul tare (Cydonia oblonga). În Maramureș: mere gutâi, mere gutâie, mai rar gutui. Forma gutui e specifică în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei; gutin – în Transilvania, gutân – în Banat. „Mere roșii și gutâie, / Să mănânci, să te mângâie” (Ștețco, 1990: 209); „Blem, mândrule, la fețâie / Să mâncăm mere gutâie” (Țiplea, 1906: 480). ♦ (med.) Ceaiul din fructe se folosește contra tusei și răgușelii; din semințe se prepară „apă de ochi” (Butură, 1979). – Et. nec. (DEX); lat. cotoneus „gutui”, prin intermediul *cottaneus (< cottana „smochină”) (Șăineanu; Graur, Rosetti, Cipariu, Meyer, Pascu, DA, cf. DER; MDA); cf. germ. Quitte „gutuie” (Țurcanu). Cuv. rom. > ucr. guteja, rus. gutej (DER).