gârb sn vz gârbă

gârbă sf [At: CORESI, PS. 361 / V: gârb sn / Pl: ~be / E: vsl грƃƃь, cf gârbov] 1 (Înv) Spate. 2 (Înv; fig; îe) În ~ba mea Pe la spate, într-ascuns. 3 (Reg; îf gârb) Cocoașă. 4 (Înv; fig) Stăruință supărătoare. 5 (Îvp; îe) A se ține ~ de cineva A se ține scai de cineva. 6 (Pop; îe) A da ~ba-n casă A veni nepoftit.

gârbiță f. 1. grebenul calului; 2. grumazul boului; 3. (ironic) spatele: îi dete după ceafă câțiva pumni de-i mută gârbița ISP. [Vechiu-rom. gârbă, spinare = slav. GRŬBŬ].

gîrb n., pl. urĭ (vsl. grŭbŭ, dos, spate. V. gîrbă). Vechĭ. Gheb.

gîrbă f., pl. e (d. gîrb). Vechĭ. Spate, spinare. Azĭ. Mold. A te ține gîrbă de cineva, a te ținea de el scaĭ (cață, grapă, lipcă) ca să-țĭ dea ceva. A da gîrbă la ceva, a te îndesa nepoftit. V. cîrcă.

gârbiță s. f., g.-d. art. gârbiței; pl. gârbițe

gîrbă (-be), s. f. – Spinare. – Megl. gorb. Sl. gŭrbŭ „spinare” (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Cihac, II, 343; Conev 89), cf. bg. gărb „cocoașă”. – Der. gîrbi, vb. (înv., a se arunca; Trans. și Bucov., „a lătra”, literal „a sări pe cineva”); gîrbiță, s. f. (la cai, greabăn; la vite, grumaz; plantă, Limodorum abortivum), der. intern de la gîrbă, sau direct din sb. grbica „cocoașă”. Cf. gîrbov, hrib.

GÎRB subst. „spate”. 1. – popa (17 B III 134); -ă act.; 2. Gărbul, M. (16 B I 79), Gîrb/ea (Dm; IT); -eni, -ești ss,; -escul (Ștef). 4. Gîrbo și Gîrbov (Mar; Dm); Gîrbov/u -ăț (Dm; Ștef); -an (Glos; AO XVII 311). 5. + -vici, -an: Gîrbovicean (u). 6. Gîrbășan (17 B I 139).

gârb, -ă, gârbi, -e, adj. Adus de spate, încovoiat; gujdit. ■ (onom.) Gârbe(a), Gârboan, Gârbu, nume de familie în jud. Maram. (Sec. XV). – Din vsl. grǔbǔ „dos, spate” (Scriban).

gârb, -ă, (gârbov), adj. – Cocoșat, adus de spate, încovoiat; gujd’it. ♦ (top.) Gârbova, fânațe și arătură în Bogdan Vodă, Botiza, Ieud, parte de sat în Șieu (Vișovan, 2005). ♦ (onom.) Gărbe, Gârbe, Garbea, Gârbea, Gârboan, Gârbu, nume de familie (128 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din vsl. grǔbǔ „dos, spate” (Scriban).

gârb, -ă, (gârbov), adj. – Cocoșat, adus de spate, încovoiat; gujd’it. Gârbova, top. în Ieud (Papahagi 1925). – Din sl. gǔrbǔ „spinare”, cf. bg. gărb „cocoașă” (DER), magh. görbe „curbă”.

gârbă, gârbe, s.f. (înv.) spate, spinare.

gấrbă, gârbe, s.f. 1. Cârlig lung cu coadă, cu care se scormonește jarul; vătrai. 2. Cocoașă. – Din gârb „cocoșat” (Scriban); din sl. gǔrbǔ „spinare” (Cihac, Conev, după DER).

gârbă, gârbe, s.f. – 1. Cârlig lung cu coadă, cu care se scormonește jarul; vătrai. Atestat în Maramureșul din dreapta Tisei cu același sens (DRT, 2010). 2. Cocoașă. – Din gârb „cocoșat” (Scriban); din sl. gǔrbǔ „spinare” (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER).