hîrb n., pl. urĭ (bg. hŭrb, hŭrbel, rudă cu germ. scherbe, hîrb, și cu vsl. črĕpŭ, bg. čerŭp, rus. čérep, pol. czerep, trzop, hîrb. V. știrb și eșárpă). Cĭob, sfărmătură dintr’un vas. Prov. Hîrbu ține maĭ mult decît oala, omu bolnav care se îngrijește trăĭește maĭ mult de cît cel sănătos. Rîde hîrb de cĭob (ca bg. prismĕl se hŭrbel na štŭrbel), rîde un om cu defecte de unu egal cu el (Munt.).