HAITĂ (pl. -te) sf. 1 🔫 Ceată de vînători însoțiți de cîini ce pornesc la vînat: să vîneze cu sprintena... lui ~ de arcași, de slujitori, de dulăi și ogari (odob.) ¶ 2 🔫 Potaie de cîini de vînat; cîrd de lupi: haita lui de dulăi, urlînd în urmă-i cu turbare (odob.); o turmă sau ~ de lupi se auzea urlînd în vecinătate (bol.); pr. ext. ceată de oameni flămînzi: Ștefan își întărea străjile Nistrului, pe unde iar își căutau vad haitele flămînde ale Tătarilor (vlah.) ¶ 3 🐒 Cățea; cîine rău: era să mă mănînce haitele dracului (alecs.); Am o ~ neagră, Toți munții aleargă (gor.), ghicitoare despre „ceaun” ¶ 4 Ⓕ Ⓟ Muiere desfrînată, nerușinată în purtările ei: am să te spînzur... să scap lumea de-o rea și de-o ~ ca tine (șez.) [ung. hajta].