HORCĂIT s. n. Faptul de a horcăi și zgomotul produs de cel care horcăie. 1. Respirația grea, răgușită și întreruptă a muribunzilor; horcăială, hîrcîit. Bătrînul nu auzea, în tăcerea profundă ce-l împresura, decît propria-i respirație care părea aspră ca un horcăit. REBREANU, R. II 160. 2. Sforăit prelung și zgomotos.