hurducá, hurduc, v.t.r. 1. A (se) mișca, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina: „...da' așe să clăte, că și pământul să hurduca când trăje de el” (Bilțiu, 2007: 59). 2. A se rostogoli: „...și-a scăpat fusul pe jos și fusul s-a hurducat drept la picioarele unuia dintre feciorii cei străini” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 144). – Formă onomatopeică (Șăineanu, MDA).