IASCĂ sf. 🌿 Materie spongioasă foarte ușoară, care ia imediat foc dintr’o scînteie; se prepară dintr’un burete ce crește pe fagii bătrîni, pe mesteacăni, pe meri, pe pruni și pe sălcii, numit „babiță” sau „burete de iască” (🖼 2604): scapără și-i dă foc cu o bucată de ~ aprinsă (CRG.); se uscase ca iasca (DLVR.); Ⓕ se zice despre o mîncare uscată, fără gust: eu mă lupt cu un bulgăr de iască ce-mi stă în gît (ALECS.) [lat. ĕsca].