IEZER, iezere, s. n. Lac adînc (mai ales la munte). Suprafața lanului era mai întunecată, dar frunzele de dedesubt străluceau de un verde puternic, viu, străveziu ca o apă străpunsă de lumină, o apă de iezer plină de străluciri și de umbre fugare. DUMITRIU, N. I. 10. Pe fereastra deschisă de lîngă mine se zărea, ca un tablou în ramă, o parte din luciul iezerului. SADOVEANU, N. F. 143. Păi aci, puțin mai la vale, e un iezer în munte și pescuim și noi mrene și țipari. DELAVRANCEA, O. II 263.