IEȘI (ies) vb. intr. 1 A merge afară (C. „a intra”): ~ din odaie; ~ din oraș; ~ din baie; ~ la plimbare; ~ din albie, a se revărsa; Ⓟ: ~ afară, a se duce la privată ¶ 2 A nu mai sta undeva: bolnavul a început să iasă din casă ¶ 3 A nu mai sta închis, a scăpa, a se libera: ~ din închisoare ¶ 4 A scăpa dintr’o situație grea: ~ din încurcătură ¶ 5 A se arăta înaintea ochilor, a se ivi, a apărea: soarele iese de sub orizont; ~ la lumină; ~ la iveală ¶ 6 A răsări din pămînt, a crește: iarba iese din pămînt; copilului i-au ieșit dinții ¶ 7 A-și trage obîrșia, originea: ~ dintr’o casă nobilă ¶ 8 A rezulta, a avea urmări: cine știe ce o să mai iasă de-aici; unde-o ieși să iasă! ¶ 9 A ajunge, a rămînea în cele din urmă într’o stare anumită, a deveni: ~ la pensie; ~ învingător; toate învățăturile lui îi ies înde bine (ISP.); tot ce făcea îi ieșea d’andoasele (ISP.); Unde o ~ să iasă, sînt deprins a suferi (PANN); toate prorociile rămaseră zadarnice și ieșiră de minciună (BĂLC.) ¶ 10 A nu mai fi, a înceta de a fi (ceva, undeva, etc.): ~ din iarnă; ~ din serviciu; ~ din copilărie; ~ din modă ¶ 11 A dispărea (despre colori, pete, etc.), a-și pierde coloarea: iese la spălat ¶ 12 A se depărta, a se abate: ~ din subiect; ~ din cuvîntul, din sfatul cuiva; să nu ieși din cuvîntul calului ce ți-ai ales (ISP.); nimeni nu îndrăznea să iasă din vorba Banului (I.-GH.) ¶ 13 A-i ~ din minte, din gînd, a uita; a-și ~ din minți, din fire, din sărite, a-și pierde mintea, firea ¶ 14 ~ din mîna cuiva, a fi lucrat, făcut de cineva: tot ce iese din mîna lui e o adevărată lucrare de artă ¶ 15 A-i ~ (înainte), și veni în cale, a-l întîmpina: i-a ieșit un popă înainte, i-a ieșit cu plin, cu gol (înainte) ¶ 16 A se răspîndi, a se lăți: a ieșit svonul, vestea că... (P): decît să-ți iasă nume rău, mai bine ochii din cap ¶ 17 A muri (vorb. de vite), a pieri [lat. exīre].