ISTOV s. n. (Popular și arhaizant, numai în loc. adv.) De istov = de tot, cu totul, complet, deplin, cu desăvîrșire. Însă trebuiesc strînse șinele și fiarele căruței noastre. Dac-o mai purtăm așa cum este, se hîrbuiește de istov. SADOVEANU, N. P. 96. Toată ființa lui se desfăcea încetișor, se topea de istov. VLAHUȚĂ, N. 64. M-am buimăcit de istov de-o bucată de vreme. ALECSANDRI, T. 693. Fără istov = fără încetare, nesfîrșit, necurmat. În vremea iernii așijderea, griji fără istov. SADOVEANU, A. L. 193. Ploaia șuroia necurmat în streșini, mărunt, fără istov. C. PETRESCU, A. R. 187.