IUȚI (-țesc) I. vb. tr. A grăbi, a zori: iuțind boii cu coada ascuțită a furcilor (DLVR.); din cînd în cînd și iuțește pasul (VLAH.). II. vb. intr. A se grăbi, a se mișca mai iute: el începu să iuțească, dînd ocol polobocului (ODOB.). III. vb. refl. 1 A se prea grăbi, a o lua prea iute: zmeul se căi că sa iuțit, și-i spuse o minciună (ISP.) ¶ 2 A se înflăcăra, a se aprinde, a se întărîta: ambasadorul... se iuțește, strigă, bate din picior (I.-GH.).