jeluire sf [At: DRĂGHICI, R. 280 / V: jăl~ / Pl: ~ri / E: jelui] 1 (Înv) Întristare. 2 (Mol; înv) Scârbire. 3 Compătimire. 4 Bocire. 5 Regret. 6 Tânguire. 7 Doliu. 8 Plângere de un neajuns, o supărare etc. Si: jeluială (8), jeluit¹ (8). 9 (Înv) Adresare a unei plângeri (unei autorități) Si: jeluială (9), jeluit¹ (9). 10 (Înv) Reclamație. 11 (Îvp) Dorință. 12 (Îvp) Dor. 13 (Îvp) Poftă.

JELUIRE, †JĂLUIRE sf. Faptul de a jelui, plîngere, reclamațiune: sistemul lor era de a nu asculta niciodată o jăluire (i.-gh.).

JELUIRE, jeluiri, s. f. Acțiunea de a (se) jelui și rezultatul ei; tînguire, vaiet, plîngere. Eu nu mai am fecior... spuse Vasile Crîngașu ca o jeluire. Fecior am avut... nu-l mai am. CAMILAR, TEM. 191. Veniți toți de ascultați... amară jeluire. ȘEZ. VIII 41.

JELUI, jeluiesc, vb. IV. 1. Refl. (adesea fig.) A se jeli (1). ♦ Refl. și intranz. A cere dreptate, a adresa o plângere (cuiva); a se plânge (la...). 2. Tranz. A deplânge, a compătimi, a jeli (3). [Prez. ind. și: jelui] – Din sl. žalovati.

jălui v vz jelui

jăluire sf vz jeluire

jelui [At: COD. VOR. 174/4 / V: jăl~, jul~ / Pzi: ~esc, jelui, jălui / E: slv жаловати „a jeli”] 1 vr (Înv) A se întrista. 2 vr (Mol; înv) A se scârbi. 3 vt A compătimi pe cineva. 4 vt A boci pe cineva. 5 vt A avea milă de cineva. 6 vi A jeli (7). 7 vr A da expresie durerii, revoltei, nemulțumirii etc. Si: a se jelcui (2), a se tângui. 8 vr A se plânge de un neajuns, de o supărare etc. 9 vt (Înv) A adresa cuiva o plângere (în scris). 10 vi A se plânge la... 11 vt A reclama. 12 vt (Înv) A dori ceva cu ardoare. 13 vi (Înv) A aspira la ceva.

jului v vz jelui

❍JĂLUI... 👉 JELUI...

❍JELCUI = JELUI: Jelcui-m’aș, jelcui, Jelcui-m’aș cătr’o piatră, Nu m’ar ști lumuca toată (brl.).

JELUI, †JĂLUI I. vb. tr. ‡A plînge (pe cineva), a tîngui. II. vb. intr. ‡A reclama: pîrăsc și jeluesc, dau jalbă și trag pe altul la judecată (leg.-car.). III. vb. refl. A se jeli, a se tîngui, a se plînge; a adresa o jalbă, a reclama: mi se jeluia că era persecutat de guvern (i.-gh.); văzînd pe cuconița într’un ceardac, ei începură să se jeluiască la dînsa (isp.); ai băut cît șepte și mai ai obraz să te jeluești (alecs.) [vsl. žalovati].

JELUI, jeluiesc (jelui), vb. IV. 1. Refl. (adesea fig.) A se jeli (1). ♦ Refl. și tranz. A cere dreptate, a adresa o plângere (cuiva); a se plânge (la...). 2. Tranz. A deplânge, a compătimi, a jeli (3). – Din sl. žalovati.

JELUI, jeluiesc, vb. IV. 1. Refl. A da expresie durerii prin vorbe, plîns, vaiet; a se plînge, a se văieta. Niciodată nimeni n-a auzit-o jeluindu-se. DUNĂREANU, CH. 104. Nu poate face un pas fără-a se jelui că-i ostinit. ALECSANDRI, T. 610. (Cu pronunțare regională) Să mă jăluiesc n-am gură. CONACHI, P. 128. ◊ Fig. Ulițele pustii pe care se jeluia viscolul... se umplură de zgomotul motoarelor. DUMITRIU, N. 197. Vîntul se jeluiește afară, mînînd roate de frunze. SADOVEANU, O. I 335. ◊ (Urmat de determinări la dativ) Jelui-m-aș și n-am cui. HODOȘ, P. P. 154. Jelui-m-aș munților De dorul părinților. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192. ♦ (De obicei urmat de determinări la dativ sau introduse prin prep. «la») A se plînge împotriva unei nedreptăți, unui neajuns, a reclama, a cere dreptate. Văzînd pe cuconița într-un cerdac, ei începură să se jeluiască la dînsa. ISPIRESCU, L. 180. Toți de el se jeluia, La domnul, la Caragea. ALECSANDRI, P. P. 159. Se jeluiră Porții de astă calcare a dreptului națiilor. NEGRUZZI, S. I 242. ◊ Intranz. Viu să jeluiesc De acest ticălos Ce sufletul mi-a scos. ALEXANDRESCU, M. 378. 2. Tranz. (Popular) A compătimi, a căina. Cîți voinici mă întîlnesc, Cu toții mă jeluiesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 177. – Prez. ind. și: jelui (TOMA, C. V. 351, TEODORESCU, P. P. 279) vb. IV.

A SE JELUI mă ~iesc intranz. 1) A-și împărtăși neplăcerile cuiva; a se tângui; a se plânge; a se căina; a se jeli. 2) pop. A adresa o reclamație; a se plânge. /<sl. zălovati

jeluì v. 1. a se plânge întruna; 2. a da jalbă, a reclama. [Slav. JALOVATI].

jăluĭésc (est) și jeluĭésc (vest și L.V.) v. tr. (vsl. žalovati, a jăli, amestecat cu želati, a dori). Regret: jeluind greșala (Dos.). Acuz, reclam: l-aŭ jăluit de baniĭ ce le-aŭ luat (Nec.). V. intr. Regret: jeluind de cuvintele ce zise (Cod. Vor.). Doresc, mĭ-e dor: vulturul spre puiĭ săĭ jeluĭa (Cor.). Reclam: aŭ trimes boĭerĭ de aŭ jăluit la poartă (Nec.). V. refl. Mă plîng, reclam: mă jăluĭesc de ceva, cineva, că mi s’a furat ceva.

jeluĭésc V. jăluĭesc.

jeluire s. f., g.-d. art. jeluirii; pl. jeluiri

jeluire s. f., g.-d. art. jeluirii; pl. jeluiri

jeluire s. f., g.-d. art. jeluirii; pl. jeluiri

jelui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jeluiesc, 3 sg. jeluiește, imperf. 1 jeluiam; conj. prez. 1 sg. să jeluiesc, 3 să jeluiască

jelui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jeluiesc, imperf. 3 sg. jeluia; conj. prez. 3 să jeluiască

jelui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jeluiesc, imperf. 3 sg. jeluia; conj. prez. 3 sg. și pl. jeluiască

jelui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jeluiesc, conj. jeluiască)

jeluesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

JELUIRE s. v. văitat.

JELUIRE s. v. bocire, jelire, plângere, plâns.

jeluire s.f. 1 bocire, jelire, plângere, plâns¹, jeluială, <înv.> lugire. 2 ah, boceală, bocire, bocit¹, căinare, jelire, jelit¹, lamentare, lamentație, plângere, plâns¹, tânguială, tânguire, tânguit¹, văitare, văitat¹, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deplorație, <pop. și fam.> văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. și reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut¹, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plângeoșie, văierătură, <deprec.> scâncitură.

JELUIRE s. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și depr.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire.

jeluire s. v. BOCIRE. JELIRE. PLÎNGERE. PLÎNS.

JELUI vb. 1. a boci, a jeli, a plânge. (A ~ un mort.) 2. v. văita.

JELUI vb. v. acuza aspira, căi, căina compătimi, denunța, deplânge, dori, învinovăți, învinui, jindui, năzui, pârî, plânge, pocăi, pofti, pretinde, reclama, regreta, râvni, spune, tinde, ținti, urmări, visa, viza.

jelui vb. IV. I 1 tr., intr. a boci, a jeli, a plânge, a tângui, <înv. și reg.> a petrece, a văita. 2 refl. (despre oameni) a se boci, a se căina, a se jeli, a se lamenta, a se plânge, a se tângui, a se văicări, a se văita, <înv. și pop.> a se ofta, a se aoli, a chiui, a se mișeli, a se neferici, <înv. și reg.> a se obidi, a se olălăi, a se olecăi, a se screme, a striga, a se cânta, a se frăsui, a se găvăli, a se geveli, a se lilii, a se pănăta, a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, <înv.> a glăsi, a se glăsui, a hlipi, <fig.; înv. și pop.> a se tăvăli, <fig.; fam.> a scheuna. 3 tr. (compl. indică oameni sau soarta, suferințele, nenorocirile, necazurile etc. lor) a căina, a compătimi, a deplânge, a deplora, a jeli, a plânge, a compasiona, <înv. și pop.> a tângui, a văicări, <înv. și reg.> a căi, a sărăci, a șăinăli, a văiera, a văita, <înv.> a obida, <latin.; înv.> a lugi. 4 refl. (înv.; despre oameni) v. Căi. Pocăi¹. Regreta. II (înv.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Acuza. Culpabiliza. Incrimina. Inculpa. Învinovăți. Învinui. Recrimina. 2 tr. (compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunța. Pârî. Raporta. Reclama. Spune. III (înv.) 1 tr., intr. v. Dori. Jindui. Năzui. Pofti. Pretinde. Râvni. Tinde. Urmări. Visa. Viza². 2 tr. v. Dori. Jindui. Pofti. Râvni. Ține. Vrea.

jelui vb. v. ACUZA. ASPIRA. CĂI. CĂINA. COMPĂTIMI. DENUNȚA. DEPLÎNGE. DORI. ÎNVINOVĂȚI. ÎNVINUI. JINDUI. NĂZUI. PÎRÎ. PLÎNGE. POCĂI. POFTI. PRETINDE. RECLAMA. REGRETA. RÎVNI. SPUNE. TINDE. ȚINTI. URMĂRI. VISA. VIZA.

JELUI vb. a se boci, a se căina, a (se) jeli, a se lamenta, a (se) plînge, a se tîngui, a se văicări, a se văita, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.)