JUCĂRIE, jucării, s. f. 1. Obiect care servește la jocul copiilor. Eram și aici destul de sus... fiindcă... satele păreau mici ca niște jucării. GALACTION, O. I 346. În colțișorul ei, stăpînă Pe-un vraf de jucării stricate, Din cărți de joc, din hîrtioare, Ea-și face parcuri și palate. VLAHUȚĂ, O. AL. 46. Începu a alerga iară după jucării, ca un copil ce era. ISPIRESCU, L. 307. ◊ Fig. Și să fim din nou copii, Ca norocul și iubirea Să ne pară jucării. EMINESCU, O. I 100. ♦ Fig. Lucru ajuns la discreția unei forțe superioare, care dispune de el, îl domină. Simțeam acum că e o jucărie în mîna mea. CAMIL PETRESCU, U. N. 130. El era o adevărată jucărie a naturii. NEGRUZZI, S. I 200. 2. Fig. Lucru de nimic, fleac. Zăpada ce-o lăsaseră în București era o jucărie față de ce găsiră la Amara. REBREANU, R. I 214. Poveți n-ascultă, vremi nu așteaptă; Toate-nainte-i jucării sînt. ALEXANDRESCU, M. 345.