júde m., pl. juzĭ (din nom. lat. judex, judecător. V. judec 1). Vechĭ. Rar. (Doc. 1592, 1605, 1623) Judec, stăpîn de șerb (cnez). Vătăman, șoltuz rural. Vătav de Țiganĭ. Căpitan, șef, conducător (de colindătorĭ). L.N. Judecător. – Înainte de întemeĭerea domniiĭ, stăpînu șerbilor era și judele lor. După întemeĭerea domniiĭ, judele n’a maĭ judecat, ci a rămas numaĭ stăpîn de șerbĭ (Giur. 101).