JUDECARE, judecări, s. f. Acțiunea de a judeca și rezultatul ei; părere sau judecată formată asupra cuiva sau a ceva. Bălcescu era unic în epoca lui prin concepția materialistă care îl călăuzea în judecarea faptelor istorice. SADOVEANU, E. 50. Această critică modernă conține și ea, în mod implicit, aprecieri și judecări. GHEREA, ST. CR. III 142.