limită s.f. I 1 cap, capăt, colț, extremă (v. extrem), extremitate, margine, <reg.> pont, <înv.> sconcenie, zare. Trebuie să ajungă la cealaltă limită a orașului. 2 (și limită teritorială) frontieră, graniță, hotar, <livr.> limes, <înv. și pop.> margine, semn de hotar, <reg.> buglă, hraniță, pajură, șar¹, <înv.> cap de țară, confinii, cordon, fruntarie, miezuină, țenchi². Adesea limita unui stat este trecută fraudulos. 3 extremitate, margine, <înv.> sfârșitură, soroc. Se îndreaptă spre limita aleii. 4 linie, margine. A semănat până la limita care desparte pământul său de cel al vecinului. 5 cuprins¹, <rar> perimetru, <înv.> ocol. Are voie să se joace numai în limitele curții. 6 (mat.) limen. Limita este o linie despărțitoare. 7 (lingv.) limită silabică = <rar> limita silabei. Limita silabică este locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii; (art.; rar) limita silabei v. Limită silabică. 8 (rar) v. Hat¹. Hotar. Răzor. II 1 mărginire, restricție. Orice om trebuie să-și impună o anumită limită în modul de a se comporta. 2 (fiziol.) prag. A atins limita de suportabilitate. A ajuns la limita rezistenței fizice. 3 măsură, <fig.> margine. Totul are o limită. Răbdarea unei mame nu are limite. 4 fig. <fig.> frontieră, graniță, hotar, margine, țărm, <fig.; rar> nivel, <fig.; înv.> termen. Nu știe încă unde este limita între adevăr și minciună.