lingușitor, -oare s.m., s.f., adj. I 1 s.m., s.f., adj. adulator, <înv. și pop.> lingător, <pop. și fam.> lingău, <înv. și reg.> licău, lingareț, lingăros, <reg.> lingarnic, lingăreț, <înv.> colachiu, îmbunător, lingar, lingăritor, pohlibuitor, <grec.; înv.> colaca, <fig.> periuță, <fig.; fam.> cățel, cățelandru, <fig.; fam.; peior.> blidar, perie, perioi, pupincurist, <arg.> limbă, limbist. Colegul ei este un mare lingușitor al șefilor. 2 adj. (despre oameni sau despre atitudini ale lor) servil, <fig.; înv.> târâtor. Sluga are o comportare lingușitoare față de stăpân. 3 adj. (mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) calin, măgulitor, <reg.> lingăcios, mâglisitor, <înv.> îmbunător, măgulicios, <fig.; înv.> lins². Se lasă amăgiți ușor de vorbele lingușitoare ale celor interesați. II adj. (biol.; înv.; despre organisme animale sau vegetale) v. Parazit. Parazitar.